Avem nevoie de un coleg pentru Asistenta Clienti la SilkWeb, in Baia Mare. Esti tu viitorul nostru coleg?
Daca ai experienta ca si om pe suport sau chiar in vanzari, ai cunostinte impecabile de scriere (te zgarie pe ochi cand vezi o greseala gramaticala) si esti o persoana proactiva, mereu cu solutia potrivita la tine, TU esti omul nostru.
Care sunt cerintele noastre?
- Esti pasionat(a) de interactiunea cu oamenii, sociabil(a) si cu o abordare directa spre obtinerea rezultatelor
- Ai abilitati excelente de comunicare, atat conversational cat si in scris
- Ai abilitati de vanzare si negociere
- Ai abilitatea de a gestiona refuzuri
- Esti capabil sa tastezi rapid, cu atentie la regulile gramaticale si de punctuatie
- Esti o fire activa si ai capacitatea de a lua decizii rapide, chiar si sub presiune
- Ai capacitate crescuta de memorare si inveti intr-un ritm rapid
- Ai capacitatea de a gestiona mai multe conversatii deodata (chiar si 3-4 casute deschise pe chat)
- Ai atentie la detalii pentru a asigura calitatea si acuratetea informatiilor
- Ai capacitatea de a lucra cu termene limita
- Ai capacitatea de a lucra atat individual cat si in cadrul unei echipe
- Ai experienta in vanzari, management de proiect, relatii clienti sau tele-sales (constituie avantaj)
- Cunosti si o limba straina (engleza, maghiara)
Care sunt responsabilitatile tale?
Inregistrezi si solutionezi cererile scrise receptionate de la clienti pe chat in site, pe conturile noastre Social Media si tichetele deschise de clientii platformei
Raspunzi la conversatiile deschise pe chat de catre clienti si potentiali clienti, identifici problemelor acestora si gasesti solutii corespunzatoare
Comunici pe chat / email cu clientii in vederea oferirii informatiilor solicitate
Oferi informatiile solicitate de catre clienti referitoare la serviciile SilkWeb si platforma eCommerce Gomag (o sa iti spunem noi totul despre serviciile si platforma noastra)
Intreprinzi actiuni ulterioare privitoare la problemele nerezolvate in timpul conversatiei
Rezolvi prompt si intr-un mod profesionist solicitarile clientilor
Interactionezi cu clientii intr-o maniera profesionala si politicoasa
Oferi feedback catre echipa de management SilkWeb pentru a raspunde cat mai bine solicitarilor clientilor
Ce ai de castigat?
- Salariu fix dar crescator in timp. Pachetul salarial se negociaza la interviu in functie de experienta fiecarui candidat.
- Asigurare de viata
- Contract de munca si oportunitatea unui loc de munca stabil
- Abonament la sala. Sustinem un stil de viata sanatos asa ca nu e de mirare ca ne numaram printre putinele firme care iti ofera acest beneficiu. Bineinteles, daca vrei si tu.
- Teambuilding-uri anuale. Facem rafting, canyoning, rapel, drumetii, ne jucam, participam la Team Outdoor Racing. Stim sa fim seriosi cand muncim dar ai fi surprins de cat de bine stim sa ne si distram.
- Acces la cursuri de dezvoltare personala si profesionala
- Pizzaaaa si cafea si tort si ciocolata si clatite si tot felul de surprize. Apropo, cand ne trimiti CV-ul nu uita sa mentionezi si data ta de nastere. Vei afla la prima aniversare de ce 😉
- Mediu de lucru placut, alaturi de o echipa tanara, deschisa la nou si mega creativa.
Cine suntem noi?
Salut! Noi suntem echipa SilkWeb. Deocamdata, suntem 19 oameni pasionati de tot ceea ce inseamna online, de la comert online si pana la marketing digital si vanzari (uita-te si la contul nostru de Insta, o sa vezi ce fain e la noi). Practic asta si facem zi de zi, ne ajutam clientii sa vanda mai mult.
Avem o experienta de peste 12 ani de zile si un portofoliu variat, din care fac parte peste 600 de clienti, atat din tara, cat si din strainatate. Ce facem noi? Multe lucruri: incepand de la servicii specializate de SEO, Google AdWords, Facebook Ads, Social Media Marketing, Email Marketing, Lead Generation, servicii pentru optimizarea ratei de conversie si pana la o platforma eCommerce 100% romaneasca, dezvoltata de noi insine, platforma Gomag.
De asemenea, organizam evenimente offline si online (poate ai auzit de Gomag Virtual Summit) si am fondat de curand platforma de resurse online Academia de eCommerce (unde publicam ghiduri, tutoriale video, cursuri online etc.).
Cum reusim sa le facem pe toate? Simplu, fiecare om din echipa are propriile responsabilitati, nimeni nu e omul bun la toate. Intreaga echipa se bazeaza pe valorile agentiei: responsabilitate, transparenta, comunicare activa si respect reciproc. Asa functionam noi.
Suntem in cautarea unui om ce recunoaste importanta acestor valori, un om harnic si cu pofta imensa de invatat. Nimeni nu se naste invatat, stim asta, dar pretuim setea de cunoastere iar daca esti dispus sa inveti intr-un ritm alert, te asteptam cu mare drag.
Cand vii la interviu, ia liftul pana la etajul 6, nu uita sa ridici putin de maner cand inchizi usa (altfel nu se inchide) si arunca o privire in stanga, pe terasa – vei vedea ce priveliste frumoasa avem la birou 😉 .
Ce mai astepti? Vrei sa faci si tu parte din echipa SilkWeb si sa ne ajuti sa punem Baia Mare pe harta comertului online romanesc?
Daca te regasesti in cerintele de mai sus trimite-ne CV-ul tau la cv@silkweb.ro si te vom contacta pentru o intalnire.
Vrei mai mult? Vezi Cultura organizationala a agentiei SilkWeb sau de ce avem un perete plin cu diplome.