Pot spune ca pagina de multumire a unui site poate fi sau chiar este, cea mai importanta pentru client. Da, practic aici ai prima interactiune cu clientul, insa navigarea dinainte era facuta de un vizitator. Analizand sute de site-uri si magazine online am observat ca sunt foarte putini cei care pun accent pe optimizarea acestei pagini.

O pagina de multumire incorect realizata, poate atrage dupa sine pierderea increderii unui client, introducerea lui intr-o zona de neliniste / nesiguranta si posibil pierderea ca si client.

In continuare am sa-ti prezint cateva elemente cheie pe care trebuie sa le contina pagina de multumire a magazinului tau, plus cateva argumente pentru acestea.

Practic acest articol este o continuare a celor din seria imbunatatirii paginilor importante dintr-un site construit cu scopul de a genera vanzari online. Aici poti sa citesti si articolele din trecut:

  1. Prima pagina a unui magazin online
  2. Pagina de produs a unui magazin online
  3. Optimizarea procesului de finalizare a comanzii 

Elemente Cheie Pe Care Trebuie Sa Le Aiba Pagina De Multumire

O pagina simpla, practic ii spune clientului sa paraseasca site-ul imediat, ca nu mai are ce sa caute acolo. Adica ti-a facut comanda, i-ai luat banii si pa.. altul la rand. Oare tie ca si client ti-ar placea sa fi tratat la fel ? Hmm.. nu prea cred.

Cand ai pretentia sa-ti zambeasca si sa-ti ofere respect portarul unei institutii, femeia de serviciu sau cel de la care cumperi un ziar, tu cum te gandesti sa-ti tratezi clientii ?

Mesajul de multumire: fiindca vorbim despre pagina de multumire, este normal ca aici sa avem in prima faza un mesaj pentru clientul nostru. In functie de interesul tau, al tehnologiei din spatele platformei tale si nu in ultimul rand al bugetului acordat, acest mesaj de multumire poate fi foarte mult personalizat.

rezervare

Personalizarea acestui mesaj poate transmite clientului un sentiment de satisfactie maxima, practic il faci sa se simta special, exact asa cum trebuie tratat un client.

Informatii despre comanda: aici ma refer la numarul/id-ul comenzii (mare grija cum folosesti aceste informatii, concurenta ta poate afla foarte simplu cate comenzi ai tu lunar), informatii despre timpul de livrare, daca si de catre cine va fi contactat, in cat timp, link spre pagina de urmarire a coletului unde este posibil.

ghid email marketing
Solutia la care ai visat este aici

Inscrie-te pentru a castiga

Secretele vanzarilor prin email marketing

Date despre firma ta:  posibil ca in site sa ai aceste informatii corect afisate, dar acum este momentul sa transmiti maxima incredere celui care ti-a devenit client, care a avut incredere sa faca o comanda de la tine, sa-ti dea banii tie, nu concurentilor.

comanda ama shop

Aici poti afisa datele de contact ale companiei, informatii fiscale, adresa fizica, imagini de la sediu daca ai, pozitionarea pe Google Maps, numere de telefon fix si fax.

Integrarea cu social media:  daca esti activ pe retelele sociale, iar acestea te ajuta la cresterea numarului de clienti si la cresterea notorietatii brandului, pune optiunea de social share pentru comanda facuta. Astfel castigi “social proof” dovada sociala, iar daca mai stii ca in primul rand oamenii au incredere in oameni si in recomandarile acestora, poti realiza imediat cat de mult te poate ajuta acest lucru pe viitor.

Tot aici poti invita clientul sa-ti urmareasca activitatea pe retelele de socializare unde esti activ, nu doar unde ai conturi.

comanda quickmobile

Cross-selling / upselling: sunt cazuri in care de aici poti creste valoarea comenzilor sau poti genera noi comenzi, totul depinde de tine.

Exemplu: aici poti da un cod de reducere pentru urmatoarea comanda sau pentru produse dintr-o alta categorie.

Educare si informare client: cei care se preocupa de acest lucru, cum este si cazul SilkWEB, pot utiliza continutul creat in acest scop. Spre exemplu la noi, in pagina de thank you pentru auditul SEO, invitam pe cei interesanti sa citeasca cateva articole relevante din blog.

finalizare audit seo

Cere feedback de la clienti: daca se spune ca seful are intodeauna dreptate, eu iti sugerez sa asculti parerile clientilor legate de produsele / serviciile pe care le vinzi si mai departe, de sugestiile venite de la ei, in legatura cu imbunatarirea magazinului tau.

Toate bune si frumoase pana aici, dar sa vedem ce elemente pot avea consecinte negative asupra experientei clientului tau in pagina de multumire.

Ce Elemente Sa NU Folosesti in Pagina de Multumire

Prea multe informatii: da, elementele enumerate mai sus sunt foarte ok, mai sunt si altele, dar trebuie folosite cu maxima atentie, in functie de nisa in care activezi, iar ce e prea mult, deja e in plus.

Greseli de ortografie:  acestea pot transmite un mesaj de neprofesionalism pentru cei care le citesc, iar mai departe spun eu, lipsa de respect pentru client. Tot aici incearca sa eviti afisarea textelor de culoare rosie. Se stie ca “rosu”= pericol, iar in aceasta pagina tu trebuie sa calmezi clientul, nu sa-l pui in garda.

In continuare se pot analiza, raporta si optimiza si mai multe elemente de la aceasta pagina, totul depinde de gradul tau de implicare si interesul pe care il manifesti pentru clientii tai.

Citeste si urmatoarele articole:

Tu ce poti sa ne spui despre pagina ta de multimire ? Cum vezi o imbunatatire a acesteia si ce elemente crezi ca sunt importante pentru clienti ?

Follow me

Cosmin Daraban

GM at SilkWEB
17 ani experienta online
Din 2005 CEO & Cofondator SilkWEB & MintMetrics din 2012
Scriu din experienta despre marketing in ecommerce,
optimizare rata de conversie, crestere trafic si vanzari (SEO, SEM & UX)
Implicat in lansarea si dezvoltarea a peste 150 de magazine online din nise diferite.
Follow me

Comments

comments